In timp ce ma indreptam spre manastire, incercam sa imi aduc aminte figura blajina a parintelui Nicodim.

Poarta era intredeschisa.
Un om straniu si intunecat
isi impleticea pasii sovaielnici, tot intrand si iesind din manastire.

Am regasit neschimbat zambetul parintelui.
Apropiindu-ma de el, umbra sa imi parea trista

Omul de la poarta il visase acum doua zile pe Hristos, care ii spuse sa paraseasca grabnic manastirea. A fost sigur ca e o inselaciune diavoleasca. In urmatoarea noapte insa, l-a visat pe Diavol, care il indemna sa ramana in manastire.

Zumzetul albinelor aducea cu el miros de tamaie.

“Action will remove the doubt that theory cannot solve”
Pehyl Hsieh

Cred ca aceste randuri sunt scrise in primul rand pentru mine.
Simt nevoia sa-mi justific optiunea pentru acest act de "extrovertire" spirituala.
Nu este vorba de o continuare. Este chiar momentul 0 al hotararii de a explora ceea ce ma face sa cred ca Sinele exista.
Nu stiu daca, vreodata, cuiva, ii vor folosi cele scrise aici (sunt sigura doar de o persoana ca va citi tot ce voi posta, ii spun pe aceasta cale ca si eu il iubesc la fel de irational - stiu ca exact acum a zambit...). Pe mine insa ma va ajuta cu siguranta in "consolidarea" unui anume tip de constienta: aceea de martor al propriei Persoane.